ECOTURISM - Proprietarii de pensiuni din Maramuresul Istoric, instruiti sa mentina arhitectura traditionala a zonei
WWF-Romania a organizat la inceputul lunii aprilie, in satul Breb, un training pentru proprietarii de pensiuni din zona Mara-Cosau-Creasta Cocosului pe tema practicilor de ecoturism, in cadrul unui proiect de conservare a naturii prin care organizatia a facilitat o serie de demersuri pentru ca zona sa fie desemnata destinatie de ecoturism.
Zona Mara-Cosau-Creasta Cocosului si, in general, Maramuresul Istoric, este o destinatie care este cautata pentru peisajele de tip mozaic mentinute de practicile agricole traditionale, respectiv cultura – viata la sat si arhitectura si cultura lemnului. Aceasta combinatie reprezinta un avantaj fata de alte zone turistice si de aceea acestea trebuie pastrate, valorificate si promovate. Una dintre concluziile intalnirii este ca aceasta destinatie nu are nevoie de inventii sau elemente de arhitectura preluate din alte zone, ci de conservarea patrimoniului construit existent (case si biserici de lemn, instalatii de tehnica taraneasca) ce face parte din identitatea culturala locala si care a contribuit la renumele zonei pe plan international.
Sursa: eMM.ro


