Biserica „Cuvioasa Paraschiva” - Sârbi Susani
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Sârbi Susani este ridicată pe locul unei mai vechi biserici atestate în anul 1532. Biserica actuală datează din anul 1667, potrivit unei inscripții săpate în lemnul ușii de intrare.
Așezată în partea de sus a satului, biserica este de proporții relativ modeste. Dispoziția planimetrică este cea cunoscută: altar poligonal decroșat, naos și pronaos. Intrarea în absida altarului se face prin două uși, împărătească și diaconească, element caracteristic monumentelor arhaice. Biserica este cuprinsă de jur-împrejur de un brâu de frânghie răsucită, reprezentând brâul Maicii Domnului.
Ceea ce dă bisericii o notă aparte este ferăstruica semicirculară aflată pe fața de miazăzi, al cărei ancadrament are ca motiv decorativ rozetele și frânghia răsucită. În interior se păstrează pictura absidei și a iconostasului, realizată în epoci diferite de Alexandru Ponehalschi din Berbești în anul 1760, respectiv de Iosip Iacovu, ultimul diac în Sârbi, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, absida fiind pictată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Nicolae Famokevici.
În biserică s-au păstrat şi icoane vechi din secolul al XVII-lea, cum ar fi icoanele „Sf. Treime”, „Maica Domnului cu Pruncul pe tron”, „Mucenița Paraschiva”, precum și tipărituri vechi din centre tipografice românești.


